Adelin Fizesan

AdelinFizeSan

Web development & marketingCe fac acum
Locul 1 în RomâniaStreet Trials & Urban Freeride
Lucrez de la 12 aniFără pauză
Arad, RomâniaClienți în mai multe țări

Mă numesc Adelin Fizeșan. Nu am birou cu douăzeci de oameni, nu am account manageri și nu te sună nimeni de la „departamentul de vânzări”. Când lucrezi cu mine, lucrezi chiar cu mine — de la prima discuție până la ultimul pixel livrat.

Asta înseamnă și că nu pot lua pe oricine. Nu am cum. Lucrez cu un număr mic de clienți, aleși, în care intru complet. Restul primesc un „nu” cinstit, nu o ofertă întinsă pe trei luni.

Am fost sportiv de performanță — locul 1 în România la Street Trials și Urban Freeride. Ani în care programul arăta așa: antrenament, căzături, filmat, repetat. Backflip-uri, drop-uri, linii pe care le vezi în clipul de mai jos.

Nu pun asta aici ca să dau bine. O pun pentru că de acolo vine tot restul: disciplina de a repeta ceva de o mie de ori până iese perfect și obișnuința de a nu mă opri când doare. Astăzi o duc mai departe în kickboxing și în orice fac.

Nu vinde nimeni în locul meu. Nu execută nimeni în locul meu.

Street Trials · Urban Freeride
Arhivă personală — sezon de competiții
Adelin Fizeșan la sală
Astăzi: kickboxing, aceeași rutină

Traseul

Lucrez online
de la 12 ani.

Nu am intrat în marketing printr-un curs de trei săptămâni. Am intrat la 12 ani, cu un laptop, și de atunci nu m-am oprit. Am trecut prin aproape tot ce se poate face online. Greșelile de începător sunt de mult lăsate în spate: astăzi ai în față un veteran letal când vine vorba de psihologia omului și de cum convingi o persoană să cumpere.

De la 12 ani
Editare video
Primul lucru plătit
Apoi
Social media
Conținut · creștere · comunitate
Apoi
Administrare reclame
Meta · Google · buget real
Apoi
Funnel-uri & strategie
Ofertă · trafic · conversie
Astăzi
Web development
Aici e focusul acum

Zece ani de repetiții bat 100 de diplome.

Astăzi

Puțini clienți,
foarte apropiați

În momentul ăsta dețin 2 canale de YouTube cu peste 100.000.000 de vizualizări și fac marketing doar pentru clienți foarte specifici. Nu iau proiecte „ca să fie”.

Ani la rând am lucrat exclusiv în afara României — clienți din alte țări, alt fus orar, alte standarde. Abia recent am început să lucrez și aici, și încă țin numărul de locuri mic intenționat.

Focusul principal acum este web development: site-uri construite de la zero, rapide, gândite să vândă — nu șabloane trase pe un template.

Locuri limitate

Dacă ai un proiect serios,
scrie-mi.